luni, 7 decembrie 2009

I Was Never a Tourist


Credit fotografie aici
Cum ajung eu sa scriu despre vacante ideale, chiar nu stiu. Probabil subconstientul care ma inteapa cu vagi ironii, mai ales acum, cand ancorele personale s-au infipt destul de bine in sistem. Dar sa inchid ochii si sa continui. Demult, odata, in clasa a doua (aveti rabdare, totul va avea sens) am inceput sa invat engleza. Profesoara era terifianta, tipa, urla, ne teroriza pur si simplu. Dar uneori ne povestea despre vizitele ei in Londra. Desigur, povestile erau stimulate de orgoliu, dar asta nu m-a oprit sa vad o lume incredibila. Podul Londrei, double deckers, turnul, parcurile, muzeele, toate capatau o forma fantastica in mintea mea de copil care nu indraznea sa spere mai departe de granitele orasului. Londra a devenit un apogeu, dar inca nu stiam ce fel de apogeu. Derulam repede inainte - au trecut ani, chiar zeci de ani, am reusit sa vad multe locuri, neasteptat de multe. Dar inca nu ajunsesem in Londra. S-a intamplat si asta, intr-un moment in care nu ghiceam ca ar fi fost posibil. Si nimic nu a mai fost la fel. Stiu ca suna cam prea dramatic, dar Londra pentru mine a insemnat o rascruce.

Oare sa va povestesc cum a fost (caci a fost vacanta ideala) sau sa ma gandesc la ceva nou? Hai sa incerc sa le impac pe amandoua.

Eu inca nu sunt gata sa 'vititez' Londra. Sunt atat de multe locuri, trecute in toate ghidurile turistice de care va veti impiedica vreodata, incat te strivesc sub importanta lor. The British Museum, Galeriile Tate, Muzeul de Stiinta (acesta mi-a fost puternic recomandat), muzeul de ceara, turnul Londrei, the London Eye, acestea sunt doar cateva nume. De altfel, cu putin timp inainte de aterizare, daca esti intamplator langa fereastra si vremea Londrei iti permite, simpla imagine a marelui pod iti aminteste unde esti si este aproape ca o palma.

Deci cu sinceritate, asumandu-mi riscul unui blam, eu nu as vizita. Atunci ce as face?

As merge cu metroul. Prima data cand am ajuns in Londra a trebuit sa iau metroul sa ajung la o adresa. Am stat aproape paralizata langa un tablou imens pe care erau insirate trasee, care se incrucisau ca niste macaroane colorate (plastic, nu?). Am stat, si am stat, apoi mi-am facut curaj si am plecat pe traseul pe care il stabilisem. O saptamana mai tarziu, cand am plecat, sistemul lor mi se parea cel mai usor si mai logic din lume. In plus, la ei lumea nu se uita in jos, cu privirea aceea depresiva intiparita pe fata. In metroul londonez uneori chiar se zambeste.

As zace in parc. Londonezii au parcuri imense. In care oamenii ies sa stea pe iarba, sa se joace, sa isi manance pranzul, sa socializeze. E ca in desenele animate. Cum iese soarele, cum toate parcurile sunt invadate. E ciudat cum iti transmit toti o stare completa de relaxare, de la mama care isi plimba cei doi gemeni pana la omul de afaceri care isi slabeste nodul de la cravata. Atunci, acolo, pe iarba din parcurile Londrei, uiti sa mai alergi dupa toate nimicurile dupa care alergam de obicei.

M-as plimba pe jos. Londra este facuta din caramida rosie. Casute, casute peste casute dupa casute. Majoritatea cu doua etaje, toate cu o mica gradina in spate in care vei gasi invariabil o canapea veche sau cateva fotolii comode. Londra pare un sat imens, din punctul asta de vedere. O imbinare extrema de liniste si haos. Pe stradutele pietruite totul este linistit, nimic nu prevesteste haosul aflat la cateva strazi mai incolo. Caci sunt locuri in Londra in care daca alergi ai senzatia ca stai pe loc. Nici un alt oras nu se poate numi cosmopolit in comparatie cu Londra. In pietele mari (squares) vei auzi atat de multe limbi incat aproape o vei uita pe a ta. Fiecare face ceva, vrea ceva, ofera ceva. Londra iti ofera totul si nimic, nu trebuie nici macar sa ceri, trebuit doar sa te lasi tarat de curent. Asta imi aminteste ca aici dormitul este optional. Atat de multe subculturi s-au dezvoltat in beciurile, fabricile si squaturile Londrei incat mereu va exista un eveniment, o petrecere, o forma de adunare. Trebuie doar sa stii sa alegi (iar cateodata asta este partea cea mai periculoasa).

As merge in targurile de vechituri. Uite aici as fi, intr-un fel, turist. Multe ghiduri recomanda pietele de vechituri gen Camden sau Portobello. Eu nu stiu daca as putea sa ma desprind din una. Prima zi in Londra am petrecut-o alunecand fara scop pe stradutele Camdenului, incapabila sa imi revin din socul ca sunt acolo, chiar acolo. Vintage-ul s-a nascut in Londra, orice ar spune oricine. Ai nevoie de ani, nu zile, sa reusesti macar sa atingi tot ce ti-ai dori. Pe langa magazinele care vand vintage, in Camden sunt magazine gen cyber punk, gothic lollita, Nepal made, China Made. Daca nu gasesti ce cauti in Camden, atunci nu s-a inventat.

As merge cu double decker-ul. Autobuzele supraetajate sunt pur si simplu geniale. In primul rand, soferii conduc de parca au intarziat la ceaiul cu regina si iti dau senzatia ca in orice moment vei fi catapultat prin geamul securizat. Dar totul decurge exemplar, pericolul este doar in capul tau, traficul este exemplar si calatoria este comparabila cu 'carnival rides'.

As manca fish & chips si mancare chinezeasca. Desi nu se mai serveste in foaia de ziar caracteristica, fish& chipsul britanic a ramas o traditie. Din cate tin minte, pentru mai putin de 2 lire mi s-a trantit in fata cea mai mare bucata de peste pe care am vazut-o vreodata, precum si cea mai mare portie de cartofi prajiti. Dupa o zi pe strazile Londrei, nu iti mai trebuie altceva. Poate doar mancare chinezesca. Foarte populara in Londra, mancarea chinezeasca se serveste pe strada. Pentru 5 lire primesti o caserola plina cu ce vrei tu, din meniul fiecarui mini restaurant (atentie, la ei picant chiar inseamna PICANT).

Si as mai face o mie de lucruri marunte, dar care acolo, in Londra, sunt altfel decat oriunde in lume. As merge sa beau o bere in pub-ul care este organizat sub forma de gara, as sta sa vad cateva trucuri de magie in piete, m-as plimba pe langa vechiul canal. M-as pierde fara sa realizez si fara sa imi pese.

Nu stiu in ce masura cateva cuvinte pot reda Londra, mai ales cea pe care am trait-o eu si pe care mi-o doresc inca odata. Probabil si asta face din Londra ceva incredibil - experienta este exclusiv personala si dificil de impartit.

9 comentarii:

nat. spunea...

am impresia, sau te-ai inspirat de undeva? ;)

Mad Hatter spunea...

Din vacanta mea in Londra. Dar daca insisti sa ma acuzi, poate vrei sa vii cu dovezi?

Mad Hatter spunea...

Pentru ca eu chiar am mers cu metroul ala, chiar am stat in parcul de care vorbeam, prima mea gustare chiar a fost fish&chips. Si stiu ca nu ar trebui sa ma enervez, dar este impresionant de frustrant cand cineva incearca sa arunce cu noroi in ceva ce ai trait.

nat. spunea...

deci ai fost la londra o data! eu credeam ca iti imaginezi totul. bun. scrii din experienta... trebuia sa te faci mai clara... atata tot. succes!

ioana spunea...

OMG ai descris atat de bine orasul meu de suflet si unde m-as muta fara sa ma gindesc deloc...sunt indragostita de Londra(si bineinteles de un locuitor al ei, poate de aici mi se trage,anyway...just beautiful)nu ne cunoastem dar mi-a facut mare placere sa te citesc...
cu drag,Ioana

Mad Hatter spunea...

Ma bucur Ioana :)
Dragostea e frumoasa in Londra, iti doresc sa te bucuri din plin de ea:)

s a n d r a spunea...

Aww, am fost si eu acum 1 an si jumatate. Si am ramas cu sentimentul ala de "hai inapoi". Sper doar sa mai ajung in acel loc magic :)

Vintaggeria spunea...

im so lucky to have done most of those things in vara asta:) si am ramas legata de oras la un nivel diferit de celelalte tari si orase pe care le-am vizitat. in camden nu m-am dus tocmai pentru ca stiam ca va fi foarte frustrant pentru bugetul meu de turist cu aspiratii vestimentare exagerate. pe fis&chips am dat muuult mai mult, am mancat in prima seara intr-un fel de bistro unde o portie (cam de 2 pers) a fost 10 lire. si la thailandezi o portie pe saturate era in jur de 5. deliciously different i might add :)

Ovidiu Teo spunea...

F.f. bun articolul. Felicitari.